Ziua de 15 august 2020 va fi o dată ce va rămâne în amintirea multora, atât rideri cât și iubitori ai sportului cu motor. Motivul? Vlad Neaga devine cel mai rapid pilot al momentului. La clasa SuperBike 1000, tânărul pilot al VN Motorsport reușește cel mai bun timp al circuitului MotorPark România din acest sezon – 1:39.814. Este mai rapid cu 0,516 secunde decat fostul concurent în campionatul World Superbike, bulgarul Martin Choy, care nici de această dată nu a reușit să scadă sub 1: 40 sec/tur!

Într-un concurs de talia celui desfășurat week-endul 15-16 august 2020, Campionatul Național de Motociclism Viteză al României Et. I și II și Campionatul European BMU  Et. II și III, cel mai mic detaliu contează: de la motocicletele echipate specific pentru fiecare clasă, palmaresul competitorilor tăi, susținerea sponsorilor, până la starea de spirit.

Vlad și-a început ziua de 15 august cu ambiția de a face un tur perfect cu motocicleta sa Suzuki GSXR 1000R. Aceasta este o motocicleta de stradă cu foarte puține modificări pentru circuit. Suntem aproape siguri că avea și  dorința de a le arăta competitorilor bulgari, că fără să beneficieze de toate facilitățile permise de regulament pe motocicleta sa, poate să facă o cursă  ca și când ar avea Suzuki-ul pregătit pentru Superbike.

Etapa Sâmbătă

Iar în dimineața zilei de sâmbătă, cu 1 minut si 39,8 secunde pe tur, Vlad a stabilit un nou record personal, fiind recunoscut ca unul din cei 3 piloti care au reușit, până acum, să doboare bariera timpului de 1:40 pe tur pe acest circuit și singurul în sezonul 2020. Vlad devine astfel cel mai rapid pilot al momentului.

Că n-a fost o întâmplare, e chiar demonstrat, pentru că Vlad Neaga obține în cursă pentru a doua oară, în aceeași zi, un alt timp de 1:39 sec/tur! Ceea ce înseamnă că se poate, că se mai poate! Determinarea și calitățile native ale lui Vlad l-au transformat dintr-un pilot promițător în unul consacrat care este de temut pentru cei mai buni sportivi din campionatele balcanice și nu numai.

În prima zi a concursului, după un start excelent în cursa SuperBike, Vlad reușește un timp de 1:39 chiar în turul doi. Ritmul sau este în creștere, iar ecartul față de urmăritori ajunge la 5 secunde. Din păcate, în turul trei, în primul viraj, după o frânare la limită, în momentul inclinării maxime pierde aderența roții față într-un “low side”, din fericire,  fără urmări majore. Vlad se remonteaza rapid, ridică motocicleta și încearcă să reintre în cursă, dar o defecțiune electrică îl împiedică să mai continue. Determinarea pentru cursa de a doua zi este si mai crescută.

Etapa Duminică

În etapa de duminica,  Vlad a plecat tot din pole position și și-a menținut poziția în primele două tururi. A încercat să-și regăsească acel ritm de cursă care să-l avantajeze.

În turul trei însă, venit la aspirație și cu un top speed mai mare, bulgarul Choy îl depășește în primul viraj. Din pozitia secundă, Vlad crește ritmul, parcurgând constant următoarele tururi în 1:40. Ține foarte aproape de Choy, fiind permanent “in roata” lui.

În turul 9 se schimbă punctul de frânare al motocicletei și în încercarea de a evita să-l lovească din spate pe pilotul bulgar, Vlad face stoppie. Nu mai poate lua virajul, ieșind pe iarbă. Cu 20 de secunde pierdute, Vlad reintră în cursă și, cu același ritm de 1:40 pe tur, reușește să recupereze cele 3 pozitii pierdute.

Termină cursa pe locul al treilea , după piloții bulgari, dar își adjudecă prima poziție pe podium în Campionatul Național. Cu siguranță, îl vom urmări pe tânărul rider timișorean și la următoarele concursuri, pentru a fi acolo când va obține turul perfect! Ce înseamnă asta? Țineți aproape de Vlad, iar când se va întâmpla, sigur veți știi!

Mulțumim partenerilor și sponsorilor – Motoboom, Suzuki Romania, Total, Ulei Elf Moto – pentru sprijinul oferit și vouă tuturor pentru implicare și susținere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X
Add to cart